BMW Motorsport News – Numărul 02/15
Bucureşti. Nu contează că vorbim de DTM, de United SportsCar Championship sau de nenumăratele campionate regionale: săptămână după săptămână, echipele şi piloţii BMW de pretutindeni se luptă pentru puncte, victorii şi titluri. Şi în afara circuitelor, membrii familiei BMW Motorsport sunt protagoniştii ştirilor principale. "BMW Motorsport News" urmăreşte constant principalele noutăţi BMW pentru o perspectivă completă.
DTM: Bruno Spengler s-a întâlnit cu legendele
biatlonului
Pilot BMW în DTM, Bruno Spengler (Canada) a
profitat de prezenţa sa la etapa de la Ruhpolding (Germania), din
cadrul Cupei Mondiale BMW IBU, pentru a-şi urma pasiunea pe care o are
pentru biatlon şi schi fond - sub îndrumarea unui campion olimpic.
Fritz Fischer (Germania), unul dintre cei mai importanţi biatlonişti
germani până la retragerea sa din 1993, i-a oferit lui Spengler o
sesiune de antrenament din care să deprindă tainele schiului fond,
după care l-a iniţiat şi în poligon, loc aflat în condiţii optime
pentru etapa de Cupă Mondială. Fischer, care a câştigat medalia de aur
la ştafetă - la Jocurile Olimpice de la Albertville (Franţa), în 1992
- a declarat: "Bruno este talentat şi cred că ar fi fost un
biatlonist foarte bun. Cu toate acestea, el are o carieră
impresionantă ca pilot de curse. Este un sportiv deosebit şi un tip de
treabă, aşa că ne-am distrat de minune". Ziua lui Spengler la
biatlon s-a încheiat cu un grătar, la care a participat şi echipa de
biatlon a Norvegiei, din care a făcut parte şi cel mai de succes
sportiv şi participant la Olimpiadă din istoria acestui sport, Ole
Einar Bjørndalen (Norvegia). Asemenea lui Fischer, Bjørndalen este
ambasador al mărcii BMW.
Trei întrebări pentru... Bruno Spengler
Cum ţi s-a părut ziua ca biatlonist?
Bruno
Spengler: De mai mult ţi ani sunt un practicant al
biatlonului în timpul liber, dar niciodată nu am văzut pe viu o cursă.
Cu toate acestea, trebuie să spun că etapa de Cupă Mondială de la
Ruhpolding a fost un eveniment superb. Să-l întâlnesc pe Ole Einar
Bjørndalen, în special, a făcut ca ziua să fie o experienţă magnifică
pentru mine. Sunt un mare fan al lui şi deseori îl privesc la
televizor, în competiţii. Este greu de descris în cuvinte ceea ce a
reuşit în carieră. Tot la Ruhpolding am avut ocazia de a mă antrena cu
Fritz Fischer. Schiez de când aveam zece ani, dar el a putut să-mi
arate câteva trucuri pentru acest sport. Biatlon este sportul perfect
pentru a mă menţine în formă pe timpul iernii, înaintea sezonului
următor din DTM. Schiatul foloseşte fiecare muşchi şi-ţi îmbunătăţeşte
rezistenţa. Partea de tir te ajută să-ţi menţii concentrarea, chiar şi
atunci când pulsul o ia razna. Atât rezistenţa, cât şi concentrarea
sunt extrem de importante când participi la o cursă DTM, care te
stoarce de energie.
Săptămâna aceasta revii la volan în SUA. Care îţi sunt
speranţele pentru cursa de 24 de ore de la Daytona, unde vei pilota
BMW Z4 GTLM pentru BMW Team RLL?
Spengler: Totul
începe joi, când voi zbura în SUA. Nu am participat niciodată la o
cursă de 24 de ore - cu excepţia kartingului. Sesiunea de teste de
acum o săptămână mi-a oferit şansa de a vedea pentru prima dată cum
este Daytona International Speedway la volanul unui BMW Z4 GTLM. A
fost distractiv, dar este complet diferit de cum este în cockpitul
unei maşini DTM. Cu toate acestea, băieţii de la BMW Team RLL mi-au
uşurat adaptarea şi imediat am fost rapid cu BMW Z4 GTLM. Acum sunt
foarte confortabil la volan. Nivelul de trafic de-a lungul unei curse
de 24 de ore este ceva nou pentru mine. Mai mult, niciodată nu am
pilotat pe timp de noapte. Toate acestea fac Daytona o provocare
majoră pentru mine. Totuşi, suntem bine pregătiţi şi avem o formulă de
piloţi foarte buni. Chiar şi aşa,m îmi este greu să spun ce aşteptări
am. Poate că vom putea vorbi despre aceasta după 20 de ore din cursă.
În viitor, în DTM vor fi două curse în fiecare week-end. Cum
ţi se pare schimbarea?
Spengler: Şi acest lucru va fi
nou pentru mine. În cei 11 ani de când concurez în DTM, nu am concurat
niciodată în două curse în acelaşi week-end. Este fantastic pentru
fani. Le vom oferi mai multă acţiune şi de două ori mai mult
spectacol. Îmi pot imagina că vom avea parte de curse mult mai
disputate. Iar acest lucru fără a menţiona că piloţii vor fi mulţumiţi
să petreacă mai mult timp în cockpit.
--
DTM: Marco Wittmann, onorat la
Nürnberg
Campionul DTM, Marco Wittmann (Germania), a
primit un nou premiu. Municipalitatea din Nürnberg (Germania) a onorat
succesul înregistrat de pilotul BMW în sezonul 2014. Evenimentul de
sărbătorire de la primăria oraşului a reunit personalităţi şi sportivi
de la cluburile din Nürnberg, care au primit o recunoaştere specială.
Wittmann este membru al Clubului de Motorsport din Nürnberg.
"Sunt fericit pentru acest premiu", a spus Wittmann.
"Pentru mine, cursa de casă de la Norisring - organizată cu mult
efort şi implicare de către Clubul de Motorsport din Nürnberg -
reprezintă momentul principal al sezonului. Este minunat că pot
participa la cursă în oraşul meu, iar mulţi prieteni au posibilitatea
de a veni la cursă."
BMW Group
Datorită celor trei mărci ale sale -
BMW, MINI şi Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al
constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii
financiare şi de mobilitate premium. În calitate de companie ce
operează la nivel global, BMW Group dispune de 30 de facilităţi de
producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste
140 de ţări.
În 2014, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 2,118 milioane de automobile şi 123.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2013 a fost de 7,91 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,06 miliarde de euro. La 31 decembrie 2013, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 110.351 de angajaţi.
Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.
www.bmwgroup.com; www.bmw.ro
Facebook: http://www.facebook.com/BMW.Romania
Twitter:
http://twitter.com/BMWRO
YouTube:
http://www.youtube.com/bmwgroupromania
Site-uri
de presă:
www.presa.bmw.ro
www.presa.mini.ro
https://newsroom.bmwgroup.com/global/en
www.press.bmwgroup-sport.com